Ei fac surf in atlantic, au placi simple dar muncite – pt. ca nu e trend, e mod de viata misto, natural, e sportul lor preferat. Noi, pui de gostat, rezistam cu greu la vanturile turbate (ca alea de pe coasta portugaliei) si la apa rece gheata (tot de acolo).
Ei sunt fit fara sa trebuiasca sa traga cu disperare de fiare (eu n-am vazut in Lisabona atatea centre de infrumusetare, slabit, fitness cate iti asalteaza ochiul liber in Bucuresti). Pt ca ei fac sport din scoala, de la cei 7 ani de acasa, si-o tin asa pentru ca e normal, sanatos si bine. Ei alearga pe strada daca n-au unde sa faca surf, alearga pe plaja printre turistii iesiti la petrecut, se dau cu placa pe-o terasa, pe-o bucata de ciment liber. Noi facem sport dupa excese alimentare, cand ne dam seama ca trebuie sa slabim si pentru ca trebuie naibii sa incapem in rochia aia cu dimensiuni ideale. Iar tipare, iar frustrare, iar chinul de a fi “dupa sablon”.
Ei mananca putin si bun. Cu masura si bun simt. La noi s-a incetatenit chiolhanul de-o noapte cu porc, sarmale ... si picnicul cu mici :) E-adevarat ca pe ei ii ajuta si natura (fructe de mare, legume si fructe parca mai multe) dar au in sange obisnuinta de a manca bine, variat, colorat, frumos ...si mai putin. Portiile noastre de dulciuri sunt extralarge. In Lisabona mananci trei tarte (k astea m-au durut pe mine, mai ales cu crema de zahar ars sau briosele cu portocale, marul copt si cookie-ul proaspat cu smochine si migdale) diferite la aceeasi cantitate.
Eu sunt relaxati si prietenosi si deschisi si n-au nicio problema de socializare. Orice strain se integreaza usor in atmosfera relaxata pe care o fac si-o pastreaza oamenii astia misto, curiosi, guralivi, fara prejudecati si fara sabloane. Noi suntem cu figuri, fitze, socializam exclusivist pe criterii de gashk, si daca nu asa, atunci suntem pur si simplu deprimati, delasatori, asociali, timorati, izolati. La noi gasesti rar un loc decent (club, terasa, pub, bar) in care sa nu dai si de setul de rigoare de fitze. Un loc care are buda ok nu poate fi decat unul de fitze - un concept bar. N-avem frate si noi crashme decente, fara scaune phillipe stark. Nu poti sa ai si buda ok si scaun de lemn, eventual chiar in strada pietonala. Nu putem sa iesim pur si simplu, fara sa ne pese cu ce se-mbraca aia si alalalt, daca poarta zara sau mango (stiu pe cineva care m-a desfiintat imediat cand a vazut ca am o bluza zara, ca zara is so a uniform si ca prefera mango...ca macar nu au toate tanticile. In fine aici am parafrazat ...am ramas paf pt ca nu dau 2 bani pe ce scrie pe bluza ema daca ea-i facuta din ceva bun si – culmea – ma ai si imbraca bine. K sa nu mai spun ca unele chiar ma ajuta ca baza atunci cand vreau sa combin de-un “outfit” mai zapacit sau mai rigid, dupa cum ma trezesc dimineata). Am ajuns sa cred ca la noi nu exista socializare dezinteresata ... de dragul unui pahar bun de ceva si mai ales de dragul schimbului de vorbe, impresii. La noi socializarea trebuie sa insemne la fiecare pas confirmarea individului intr-o clasa/grup/cashk. Socializam ca sa demonstram cu fiecare pas ca meritam sa fim in grupul/clubul/barul ala. Si bem wateva’ e cool la momentul si in locul ala (k-o fi Peroni, redbull, whiskeycola sau cocktailuri BIOJ). Ei isi beau berile si bauturile traditionale (vinuri, sangrii, porto) si n-au nevoie de mai mult. Suntem campioni la urmat turma si pana si mersul pe bicicleta a trebuit sa devina trend ca sa conteze.
Ei merg pe bicicleta (si au bicle normale, uzate - folosite adik) noi ne cumparam modele ushchite si facem 1-2km ca sa ne vada lumea care trebuie. (E-adevarat ca aici e o ditai problema de infrastructura ...dar sa fim seriosi...daca lumea ar merge cu bicicleta – in masa, cat sa conteze – atunci soferii ne-ar baga in seama si ne-ar respecta si am avea poate si piste si parcari si tot ce mai trebuie).
Dar suntem o tara de scutiti la sport. N-am facut sport la scoala. Deci nu stim nici tenis, nici baschet, nici inot, nici macar fotbal. E greu sa faci sport, sa te tii, sa inveti disciplina, sa-ti placa. Ne amintim de sport cand sunt calificarile la Mondiale si JO. Atat cat sa ne uitam si sa comentam – ca iar n-avem echipa, ca n-avem valoare, ca n-avem baze sportive, ca n-avem bani si nu putem face performanta. De pe canapea, de la bere si mici. Pai cine sa joace? Nu mai avem traditie in sport, nu mai exista scoala romaneasca de fotbal/gimnastica/atletism/tenis. Nu mai are cine sa ne faca mandri ca suntem romani cand se intoneaza imnul. Si atunci poate ar trebui sa ne dam jos din fotoliu si sa incepem sa ne punem mai mult mintea si corpul la contributie. Sa facem miscare, sa-i reprindem gustul, sa ne facem mai simpli si mai sanatosi. N-o sa mai avem modele sportive la televizor dar poate, cu o cultura a miscarii si a sportului de performanta recuperata, macar copiii nostri or sa poata sa fie daca nu campioni macar oameni sanatosi si liberi. Daca nu, o sa ne tot rusinam ca aseara cand Clujul a batut AS Roma cu stranierii care au luptat pentru un nume romanesc mai mult decat vedetele de la nationala lui Nea’ Piti.