La noi in casa se canta. La noi in masina se canta. nimic pretentios, dar se canta.
La mine-n casa canta mama. Asta-mi amintesc de mica. Cum m-a impresionat prima oara cand a transformat vocea severa intr-un cantec calm si cald.
Si uite-asa weekendul trecut, lalaind diverse prin casa - el la chitara eu la ce-apucam, mi-au rasarit in minte versurile unui cantec de-al Corinei Chiriac "Inima ta, ma joac-asa, ba nu, ba da, ba nu, ba da, ba nu, ba da/ ma pune pe foc.." Si nu mi l-am mai putut scoate din cap. Il canta mama, alintandu-se, cu umor si joc de primadona. Asta si multe altele.
Tuesday 13 April 2010
Tuesday 6 April 2010
slow living
Experimentez un "slow living" mult mai autentic decat ala din vreo miscare new age. Nu e niciun downshifting, fuck it, nimic intelectualizat. Doar un picior mai prost care ma tine pe loc si ma educa sa-mi placa fiecare nimic mic. Asta de vreo cateva luni deja.
Azi a fost in felu' asta:
Dimineata trezita devreme. Cam fara voia mea, mai mult de nevoia unei tavi de friptura puse in cuptor. M-am trezit mahmura de la aburii de vin si bere in care se inecase nu creierul meu, de altfel doritor, ci niste pulpe de miel fraged. Cu barbaria asta a inceput dimineata; si-a continuat cu micul dejun hiper-caloric, ca-n zilele bune din adolescenta cand topeam tot in maxim 2 ore (Iasiul cu dealurile si drumurile lui sa traiasca!). Am macat gurmand, imbucaturi multe si marunte, cu tot felul de gusturi uitate in ultima vreme. Salata si spanacul crud au fost din belsug pentru calmarea sentimentului de vinovatie si pentru exersarea masticatiei.
Apoi am zacut. Am primit si-am dat binetze la telefon. Discutii incepute cu Hristos a inviat si terminate cu planuri. pe termen lung, ca doar pe astea mi le permit. In 5 luni voi fi mai normala. Si pentru asta mi-am facut ratia zilnica de 2ore jumate interminabile de exercitii pentru reabilitarea piciorului. Crunt, exasperant, tembelizant sa numeri miscari izometrice, secunde, unghiuri, repetari, multe serii de cate 15 sau 20 exercitii. Privire fixa, piele transpirata, voce gatuita, murmur de dement, icneli si poticneli, sudalmi si nervi. Si peste toate gheatza.
Partea buna a zilei incepe cu imbracatul frumos (funky cum s-a exprimat soacra-mea) si cu iesitul afara - in haine subtiri si bratari colorate si zornaitoare, cu muzica-ntr-o ureche si cu lumea de afara in cealalta. Prima oara dupa multa vreme in masinica galbena. La care oamenii zambesc. Regasit CDuri de la care imi luasem gandul, cu naduf. Ascultat. Bun. Suntem aproape. Aproape de ce-mi amintesc ca eram.
Oamenii ma privesc cu ceva ce aproximez a fi mila. Groaznic! De ceee?! Am carja, da-s dragutza!!! ... ma intreaba toti "ce-ati patzit, domnisoara?" si io ma simt iar copchila cu genunchi julitzi si mutra iscoditoare. Nu dau explicatii. Prefer sa ma holbez la ciresi, zarzari, corcodusi. Si nu en passant, ca nu-mi iese figura. Trebuie sa ma opresc pentru a-mi fixa privirea pe ceva fara sa ma dezechilibrez. Asta inseamna mai mult timp pentru contemplatie. Imi dau seama ca starnesc ceva mila cu privitul meu fix la flori si cu carja. da-mi dau seama mai tarziu...dupa ce-mi trece privitul, mirositul, minunatul, exclamatul. Si toate se fac cu pasi mici, atent asternuti pe alei. Mersul asta pe picioarele tale nu e chiar ca mersul pe bicicleta :) Ruleaza talpa, nu ridica soldul, indoaie genunchiul. Doare? Opreste-te! Stai jos. Tine piciorul sus. Mai bine, stai intinsa pe banca cu capul in poala iubitului si uita-te la cer. Pune-ti castile in urechi si da drumul la ce muzica ti se pare ca merge cu albastrul pastel, cu forfota din Ioanid si cu soarele. Ian Brown. Solarized. Stai asa. E foarte bine! Fantazeaza! Ce scena ar merge acum? Copilul ala cu bicicleta ar cobori panta, ar cadea si s-ar lovi. Fetita si-ar murdari ciorapeii albi si-ar incerca sa si-i curete cu scuipat, ascunsa de bunica-sa dupa un copac. Adriana Muraru ar fuma cool multe tigari pe tocurile ei de rock chic si-ar avea 2 copii cu-n barbos chel la fel de cool. Ar avea vocea de la stiri doar ca si-ar striga pustiul. Nu conteaza ce-ar spune. E doar figuratie. la fel si compozitoarea Andreea Andrei, teatral fardata. Sau sotul ei Ionel Tudor in geaca rosie. Figuratie. Personajul principal esti tu. Si fetita care merge aproximativ, tinuta cu indemanare si cumva comic de maica-sa in ham, stie si ea asta. Altfel n-ar trage spre tine cu incapatanare si nu ti-ar zambi. Sau poate o fi doar de la floarea albastra de fetru prinsa la reverul cardiganului nisipiu. I-as da floarea daca i-ar placea. Ne-am imprieteni.
Si barbatul de 37 de ani care se tot uita la tine cand isi trage pustoaica in masinuta. E interesant. Sportiv dar longilin, cu haine cool si-un port-bebe complicat in spate. ceva premium. seamana cu tipul din reclama Milli, aia cu nimic nu e mai natural decat grija. Sau cu eros ramazoti. In filmul asta am figuratie de prima mana. Si ce vreme! Ce lumina! Ce culori! si cum mi-a mers mie mersul fara carja!!! 7 minute de gratie pana la durere. Poate 10.
Ziua se incheie cu drumul lalait pana la otopeni, unde exersam un alt fel de bird watching si cheful de a ne duce departe. Cand ne adunam de pe drumuri suntem cei mai intregi.
Azi a fost in felu' asta:
Dimineata trezita devreme. Cam fara voia mea, mai mult de nevoia unei tavi de friptura puse in cuptor. M-am trezit mahmura de la aburii de vin si bere in care se inecase nu creierul meu, de altfel doritor, ci niste pulpe de miel fraged. Cu barbaria asta a inceput dimineata; si-a continuat cu micul dejun hiper-caloric, ca-n zilele bune din adolescenta cand topeam tot in maxim 2 ore (Iasiul cu dealurile si drumurile lui sa traiasca!). Am macat gurmand, imbucaturi multe si marunte, cu tot felul de gusturi uitate in ultima vreme. Salata si spanacul crud au fost din belsug pentru calmarea sentimentului de vinovatie si pentru exersarea masticatiei.
Apoi am zacut. Am primit si-am dat binetze la telefon. Discutii incepute cu Hristos a inviat si terminate cu planuri. pe termen lung, ca doar pe astea mi le permit. In 5 luni voi fi mai normala. Si pentru asta mi-am facut ratia zilnica de 2ore jumate interminabile de exercitii pentru reabilitarea piciorului. Crunt, exasperant, tembelizant sa numeri miscari izometrice, secunde, unghiuri, repetari, multe serii de cate 15 sau 20 exercitii. Privire fixa, piele transpirata, voce gatuita, murmur de dement, icneli si poticneli, sudalmi si nervi. Si peste toate gheatza.
Partea buna a zilei incepe cu imbracatul frumos (funky cum s-a exprimat soacra-mea) si cu iesitul afara - in haine subtiri si bratari colorate si zornaitoare, cu muzica-ntr-o ureche si cu lumea de afara in cealalta. Prima oara dupa multa vreme in masinica galbena. La care oamenii zambesc. Regasit CDuri de la care imi luasem gandul, cu naduf. Ascultat. Bun. Suntem aproape. Aproape de ce-mi amintesc ca eram.
Oamenii ma privesc cu ceva ce aproximez a fi mila. Groaznic! De ceee?! Am carja, da-s dragutza!!! ... ma intreaba toti "ce-ati patzit, domnisoara?" si io ma simt iar copchila cu genunchi julitzi si mutra iscoditoare. Nu dau explicatii. Prefer sa ma holbez la ciresi, zarzari, corcodusi. Si nu en passant, ca nu-mi iese figura. Trebuie sa ma opresc pentru a-mi fixa privirea pe ceva fara sa ma dezechilibrez. Asta inseamna mai mult timp pentru contemplatie. Imi dau seama ca starnesc ceva mila cu privitul meu fix la flori si cu carja. da-mi dau seama mai tarziu...dupa ce-mi trece privitul, mirositul, minunatul, exclamatul. Si toate se fac cu pasi mici, atent asternuti pe alei. Mersul asta pe picioarele tale nu e chiar ca mersul pe bicicleta :) Ruleaza talpa, nu ridica soldul, indoaie genunchiul. Doare? Opreste-te! Stai jos. Tine piciorul sus. Mai bine, stai intinsa pe banca cu capul in poala iubitului si uita-te la cer. Pune-ti castile in urechi si da drumul la ce muzica ti se pare ca merge cu albastrul pastel, cu forfota din Ioanid si cu soarele. Ian Brown. Solarized. Stai asa. E foarte bine! Fantazeaza! Ce scena ar merge acum? Copilul ala cu bicicleta ar cobori panta, ar cadea si s-ar lovi. Fetita si-ar murdari ciorapeii albi si-ar incerca sa si-i curete cu scuipat, ascunsa de bunica-sa dupa un copac. Adriana Muraru ar fuma cool multe tigari pe tocurile ei de rock chic si-ar avea 2 copii cu-n barbos chel la fel de cool. Ar avea vocea de la stiri doar ca si-ar striga pustiul. Nu conteaza ce-ar spune. E doar figuratie. la fel si compozitoarea Andreea Andrei, teatral fardata. Sau sotul ei Ionel Tudor in geaca rosie. Figuratie. Personajul principal esti tu. Si fetita care merge aproximativ, tinuta cu indemanare si cumva comic de maica-sa in ham, stie si ea asta. Altfel n-ar trage spre tine cu incapatanare si nu ti-ar zambi. Sau poate o fi doar de la floarea albastra de fetru prinsa la reverul cardiganului nisipiu. I-as da floarea daca i-ar placea. Ne-am imprieteni.
Si barbatul de 37 de ani care se tot uita la tine cand isi trage pustoaica in masinuta. E interesant. Sportiv dar longilin, cu haine cool si-un port-bebe complicat in spate. ceva premium. seamana cu tipul din reclama Milli, aia cu nimic nu e mai natural decat grija. Sau cu eros ramazoti. In filmul asta am figuratie de prima mana. Si ce vreme! Ce lumina! Ce culori! si cum mi-a mers mie mersul fara carja!!! 7 minute de gratie pana la durere. Poate 10.
Ziua se incheie cu drumul lalait pana la otopeni, unde exersam un alt fel de bird watching si cheful de a ne duce departe. Cand ne adunam de pe drumuri suntem cei mai intregi.
Subscribe to:
Posts (Atom)
