Femeia romana, mama si amanta

Ce-mi place mie la metrou este ca poti face radiografii. Iar azi am avut trei statii pline sa ma uit la oameni ... ca-l uitasem pe Herzog, cu bizareriile lui, pe noptiera ... Si-am vazut femeia romana - in fine, de Bucuresti. Sa te tii bizarerii! Ce-am vazut m-a scos (sper eu, benefic) de sub contextul tip clopot de sticla al locului in care muncesc, unde femeile sunt "bune", fardate ca din revistele pe care le tin ocazional sub brat la tigara, intzolite frumos si atent, ba chiar spectaculos daca ma gandesc cu cat "sens" si histrionism poarta anumite haine sau accesorii deshantzate, musai de designer roman contimporan. Femeile din advertising n-au nici o treaba cu alea pe care le vezi la metrou. Cu cateva exceptii (zane eco-friendly care merg pe jos in ciorapi fuchsia sau fusta tutu, pe bicicleta sau cu metroul iarna), femeile din advertising merg cu masini mici, vesele, colorate si cochete sau cu muscle cars - puternice, fiabile, sharp &smart, uneori de-a dreptul corporate. De-aia o data ajunse la birou acestor femei le sta bine pe tocuri impecabile, perfect complementare tinutelor en couleurs sau all black with a twist (evident, fara stropi de noroi pe dres sau jeans). Totul e armonizat, studiat iar derapajele sunt controlate, intentionate, din seria "tzol statement". In fine, ati prins ideea!

La metrou e altfel, intr-un fel care m-a facut sa ma intreb la ce se gandesc aia care zic de romancele frumoase de pe strada. La metrou ele sunt fie sterse, fie stridente ...cu varianta de mijloc a incercarilor timide si stangace de "outfit cumva ca-n reviste". Sa exemplific, pana nu incepe toata lumea sa ridice piatra: de ce sa pui un ciorap bordeaux - prune, din dantela groasa "de boudoir" pe un picior grasun incaltat in sandale maro cu decupaje, la o tinuta cu gri si maro, jumate "boring de office" jumate matase inflorata de doamna cu istoric hippie? De ce un costum negru cu camasa alba si pantofi de lac, cu platforma (dar genul acela care copiaza pantoful cu talpa subtire, doar ca talpa se inalta triunghiular, rigid si coltzos facand purtatoarea sa para incaltata cu doua bucati de lemn)? De ce ruj rosu strident, pe un ten palid, la o tinuta anonima, gri, + un par vopsit agresiv in negru cu reflexe albastrii? De ce blugi prespalati, de vara, mulati fara sa fie elastici, scurti pana la glezna, de sub care se itesc niste ciorapi negri, opaci si grosi care intra apoi in pantofi din velur albastru electric potriviti pentru un cocktail, totul accesorizat cu geaca sport, de tercot si rusac minuscul de piele ecologica, plus o pleata neregulata, in vant. De ce cizme "in trend" peste genunchi, la o pereche de pantaloni scurti, pana la jumatatea coapsei, mulati, lasand sa se vada piciorul in ciorap negru, transparent + pulover maro si unghii roz? de ce geaca de fas galben canar la pantaloni alb, cercei de plastic albi si cizme cu toc si siret din musama galbena, plus o punga galbena, perfect asortata si unghii false, vopsite "frenci"? De ce costumatie de "femeie respectabila" cu tapaj si ruj de matroana de bordel?

De ce nu ne plac simplitatea, armonia, curatenia, autenticitatea? de ce ne razbunam pe tinutele de birou adaugand accesorii din plastic in culori care strapezesc dintii? De ce vrem si comod si sexy (stilul Libertatea, ca altfel ar fi posibila combinatia), nici prea sport, ca nu e sexi, nici prea de gala ca n-avem toate piesele? De ce nu avem stil dar asortam in continuare, cu religiozitate, geanta la pantofi?

Pentru ca romancele de la metrou sunt prinse intre a fi mame (la cratita, la datorie, la dispozitia barbatului si a copiilor) si amante (ascuns focoase, nerusinate la o adica si repede cazatoare la amantlac). Pentru ca li se pare prea babeasca simplitatea dar prea indraznet un outfit in intregime "altfel", cu personalitate pe care majoritatea nici nu si-l permit. Pentru ca nu au personalitate. Sunt cobaiii trend-setterilor de Can-Can si Click. Sunt copiile low-budget ale vedetelor ieftine. Sunt blond platinatul -pasaport pentru succes. Sunt ipocrizia cuminteniei patriarhale cu unghii cu abtibild inflorat si sclipici.

Mi-e dor de ce-mi povestea bunica despre doamnele din vremea razboiului, care-o duceau greu dar tineau la mantoul de stofa (carpit, poate, transformat dintr-o haina mai mare, rascroit), la simplitatea eleganta, la pielea curata si ingrijita, fardata cu zgarcenie sau deloc. Din toate astea frumusetea unei femei se vedea mai lesne, fie ea si partiala, intr-unul-doua detalii. Mainile curate, cu unghii scurte, pielea ingrijita, parul coafat sau strans – oricum ingrijit. Rochiile simple, sacourile cambrate, ciorapii remaiati, cu dunga, pantofii cu toc care respecta anatomia si frumusetea deopotriva, bijuteriile putine dar valoaroase (mostenire de familie). Nu discut despre moravuri. Mama si amanta s-au intersectat mereu in femeia romana. Insa cele doua nu se vedeau nicicum la metrou.

no comment

O tara de scutiti la sport

Am venit cu ideea asta din vacanta, de prin orasele alea minunate si libere in care oamenii sunt frumosi doar in tricou si jeans si n-au nevoie de ultimul maybach sau sa “dea ceatza” cumva pt. a fi fericiti. Asta inseamna ca ei au sanatate la mansarda si la selfistim. Noi nu. Si ca sa ne facem fericiti, vine ferarri si-si face showroom, avem maserati si gucci si prada si sclipim toti a logo-uri, brand-uri, name-uri, shoezi :P si-a prea cautat. Naturalete n-avem. Pentru ca poate nici nu ne sta prea bine cu ea.

Ei fac surf in atlantic, au placi simple dar muncite – pt. ca nu e trend, e mod de viata misto, natural, e sportul lor preferat. Noi, pui de gostat, rezistam cu greu la vanturile turbate (ca alea de pe coasta portugaliei) si la apa rece gheata (tot de acolo).

Ei sunt fit fara sa trebuiasca sa traga cu disperare de fiare (eu n-am vazut in Lisabona atatea centre de infrumusetare, slabit, fitness cate iti asalteaza ochiul liber in Bucuresti). Pt ca ei fac sport din scoala, de la cei 7 ani de acasa, si-o tin asa pentru ca e normal, sanatos si bine. Ei alearga pe strada daca n-au unde sa faca surf, alearga pe plaja printre turistii iesiti la petrecut, se dau cu placa pe-o terasa, pe-o bucata de ciment liber. Noi facem sport dupa excese alimentare, cand ne dam seama ca trebuie sa slabim si pentru ca trebuie naibii sa incapem in rochia aia cu dimensiuni ideale. Iar tipare, iar frustrare, iar chinul de a fi “dupa sablon”.

Ei mananca putin si bun. Cu masura si bun simt. La noi s-a incetatenit chiolhanul de-o noapte cu porc, sarmale ... si picnicul cu mici :) E-adevarat ca pe ei ii ajuta si natura (fructe de mare, legume si fructe parca mai multe) dar au in sange obisnuinta de a manca bine, variat, colorat, frumos ...si mai putin. Portiile noastre de dulciuri sunt extralarge. In Lisabona mananci trei tarte (k astea m-au durut pe mine, mai ales cu crema de zahar ars sau briosele cu portocale, marul copt si cookie-ul proaspat cu smochine si migdale) diferite la aceeasi cantitate.

Eu sunt relaxati si prietenosi si deschisi si n-au nicio problema de socializare. Orice strain se integreaza usor in atmosfera relaxata pe care o fac si-o pastreaza oamenii astia misto, curiosi, guralivi, fara prejudecati si fara sabloane. Noi suntem cu figuri, fitze, socializam exclusivist pe criterii de gashk, si daca nu asa, atunci suntem pur si simplu deprimati, delasatori, asociali, timorati, izolati. La noi gasesti rar un loc decent (club, terasa, pub, bar) in care sa nu dai si de setul de rigoare de fitze. Un loc care are buda ok nu poate fi decat unul de fitze - un concept bar. N-avem frate si noi crashme decente, fara scaune phillipe stark. Nu poti sa ai si buda ok si scaun de lemn, eventual chiar in strada pietonala. Nu putem sa iesim pur si simplu, fara sa ne pese cu ce se-mbraca aia si alalalt, daca poarta zara sau mango (stiu pe cineva care m-a desfiintat imediat cand a vazut ca am o bluza zara, ca zara is so a uniform si ca prefera mango...ca macar nu au toate tanticile. In fine aici am parafrazat ...am ramas paf pt ca nu dau 2 bani pe ce scrie pe bluza ema daca ea-i facuta din ceva bun si – culmea – ma ai si imbraca bine. K sa nu mai spun ca unele chiar ma ajuta ca baza atunci cand vreau sa combin de-un “outfit” mai zapacit sau mai rigid, dupa cum ma trezesc dimineata). Am ajuns sa cred ca la noi nu exista socializare dezinteresata ... de dragul unui pahar bun de ceva si mai ales de dragul schimbului de vorbe, impresii. La noi socializarea trebuie sa insemne la fiecare pas confirmarea individului intr-o clasa/grup/cashk. Socializam ca sa demonstram cu fiecare pas ca meritam sa fim in grupul/clubul/barul ala. Si bem wateva’ e cool la momentul si in locul ala (k-o fi Peroni, redbull, whiskeycola sau cocktailuri BIOJ). Ei isi beau berile si bauturile traditionale (vinuri, sangrii, porto) si n-au nevoie de mai mult. Suntem campioni la urmat turma si pana si mersul pe bicicleta a trebuit sa devina trend ca sa conteze.

Ei merg pe bicicleta (si au bicle normale, uzate - folosite adik) noi ne cumparam modele ushchite si facem 1-2km ca sa ne vada lumea care trebuie. (E-adevarat ca aici e o ditai problema de infrastructura ...dar sa fim seriosi...daca lumea ar merge cu bicicleta – in masa, cat sa conteze – atunci soferii ne-ar baga in seama si ne-ar respecta si am avea poate si piste si parcari si tot ce mai trebuie).

Dar suntem o tara de scutiti la sport. N-am facut sport la scoala. Deci nu stim nici tenis, nici baschet, nici inot, nici macar fotbal. E greu sa faci sport, sa te tii, sa inveti disciplina, sa-ti placa. Ne amintim de sport cand sunt calificarile la Mondiale si JO. Atat cat sa ne uitam si sa comentam – ca iar n-avem echipa, ca n-avem valoare, ca n-avem baze sportive, ca n-avem bani si nu putem face performanta. De pe canapea, de la bere si mici. Pai cine sa joace? Nu mai avem traditie in sport, nu mai exista scoala romaneasca de fotbal/gimnastica/atletism/tenis. Nu mai are cine sa ne faca mandri ca suntem romani cand se intoneaza imnul. Si atunci poate ar trebui sa ne dam jos din fotoliu si sa incepem sa ne punem mai mult mintea si corpul la contributie. Sa facem miscare, sa-i reprindem gustul, sa ne facem mai simpli si mai sanatosi. N-o sa mai avem modele sportive la televizor dar poate, cu o cultura a miscarii si a sportului de performanta recuperata, macar copiii nostri or sa poata sa fie daca nu campioni macar oameni sanatosi si liberi. Daca nu, o sa ne tot rusinam ca aseara cand Clujul a batut AS Roma cu stranierii care au luptat pentru un nume romanesc mai mult decat vedetele de la nationala lui Nea’ Piti.