wii rules

Am facut azi miscare in casa mai mult decat as fi reusit pe coclauri pe-o asa caldura. Mai mult decat atunci cand aveam "doc's orders", mai mult ca la "marea inarmare" cu saltea, gantere, mingi de pilates si powercord. mai mult decat ma alearga Tori (mai nou am invatat trucuri prin care lasi mai mult cainele sa alerge :)) Nu mai mult decat la sala.... dar mai simpatic, mai fun! M-am convins de ceva vreme ca nu-s intr-atat de tenace cat sa ma tin de niste programari la sala. Nici daca platesc sedintele in avans. Nici nu ma prea atrage. cu exceptia orelor de tae bo, fooarrte tari...foarte obositoare!!! si foarte la ore fixe...deci imposibil de respectat.

Deci wii rules!!!! Pentru zilele cand nu-i caz de balceala si nici de tenis (pe zgura) sau role, faci ce sporturi vrei tu, aerobic, yoga, exercitii pt echilibru si coordonare. I could't love wii more! After all, it did say that my fit age is 25. Yeeei!!!

O tara de scutiti la sport

Am venit cu ideea asta din vacanta, de prin orasele alea minunate si libere in care oamenii sunt frumosi doar in tricou si jeans si n-au nevoie de ultimul maybach sau sa “dea ceatza” cumva pt. a fi fericiti. Asta inseamna ca ei au sanatate la mansarda si la selfistim. Noi nu. Si ca sa ne facem fericiti, vine ferarri si-si face showroom, avem maserati si gucci si prada si sclipim toti a logo-uri, brand-uri, name-uri, shoezi :P si-a prea cautat. Naturalete n-avem. Pentru ca poate nici nu ne sta prea bine cu ea.

Ei fac surf in atlantic, au placi simple dar muncite – pt. ca nu e trend, e mod de viata misto, natural, e sportul lor preferat. Noi, pui de gostat, rezistam cu greu la vanturile turbate (ca alea de pe coasta portugaliei) si la apa rece gheata (tot de acolo).

Ei sunt fit fara sa trebuiasca sa traga cu disperare de fiare (eu n-am vazut in Lisabona atatea centre de infrumusetare, slabit, fitness cate iti asalteaza ochiul liber in Bucuresti). Pt ca ei fac sport din scoala, de la cei 7 ani de acasa, si-o tin asa pentru ca e normal, sanatos si bine. Ei alearga pe strada daca n-au unde sa faca surf, alearga pe plaja printre turistii iesiti la petrecut, se dau cu placa pe-o terasa, pe-o bucata de ciment liber. Noi facem sport dupa excese alimentare, cand ne dam seama ca trebuie sa slabim si pentru ca trebuie naibii sa incapem in rochia aia cu dimensiuni ideale. Iar tipare, iar frustrare, iar chinul de a fi “dupa sablon”.

Ei mananca putin si bun. Cu masura si bun simt. La noi s-a incetatenit chiolhanul de-o noapte cu porc, sarmale ... si picnicul cu mici :) E-adevarat ca pe ei ii ajuta si natura (fructe de mare, legume si fructe parca mai multe) dar au in sange obisnuinta de a manca bine, variat, colorat, frumos ...si mai putin. Portiile noastre de dulciuri sunt extralarge. In Lisabona mananci trei tarte (k astea m-au durut pe mine, mai ales cu crema de zahar ars sau briosele cu portocale, marul copt si cookie-ul proaspat cu smochine si migdale) diferite la aceeasi cantitate.

Eu sunt relaxati si prietenosi si deschisi si n-au nicio problema de socializare. Orice strain se integreaza usor in atmosfera relaxata pe care o fac si-o pastreaza oamenii astia misto, curiosi, guralivi, fara prejudecati si fara sabloane. Noi suntem cu figuri, fitze, socializam exclusivist pe criterii de gashk, si daca nu asa, atunci suntem pur si simplu deprimati, delasatori, asociali, timorati, izolati. La noi gasesti rar un loc decent (club, terasa, pub, bar) in care sa nu dai si de setul de rigoare de fitze. Un loc care are buda ok nu poate fi decat unul de fitze - un concept bar. N-avem frate si noi crashme decente, fara scaune phillipe stark. Nu poti sa ai si buda ok si scaun de lemn, eventual chiar in strada pietonala. Nu putem sa iesim pur si simplu, fara sa ne pese cu ce se-mbraca aia si alalalt, daca poarta zara sau mango (stiu pe cineva care m-a desfiintat imediat cand a vazut ca am o bluza zara, ca zara is so a uniform si ca prefera mango...ca macar nu au toate tanticile. In fine aici am parafrazat ...am ramas paf pt ca nu dau 2 bani pe ce scrie pe bluza ema daca ea-i facuta din ceva bun si – culmea – ma ai si imbraca bine. K sa nu mai spun ca unele chiar ma ajuta ca baza atunci cand vreau sa combin de-un “outfit” mai zapacit sau mai rigid, dupa cum ma trezesc dimineata). Am ajuns sa cred ca la noi nu exista socializare dezinteresata ... de dragul unui pahar bun de ceva si mai ales de dragul schimbului de vorbe, impresii. La noi socializarea trebuie sa insemne la fiecare pas confirmarea individului intr-o clasa/grup/cashk. Socializam ca sa demonstram cu fiecare pas ca meritam sa fim in grupul/clubul/barul ala. Si bem wateva’ e cool la momentul si in locul ala (k-o fi Peroni, redbull, whiskeycola sau cocktailuri BIOJ). Ei isi beau berile si bauturile traditionale (vinuri, sangrii, porto) si n-au nevoie de mai mult. Suntem campioni la urmat turma si pana si mersul pe bicicleta a trebuit sa devina trend ca sa conteze.

Ei merg pe bicicleta (si au bicle normale, uzate - folosite adik) noi ne cumparam modele ushchite si facem 1-2km ca sa ne vada lumea care trebuie. (E-adevarat ca aici e o ditai problema de infrastructura ...dar sa fim seriosi...daca lumea ar merge cu bicicleta – in masa, cat sa conteze – atunci soferii ne-ar baga in seama si ne-ar respecta si am avea poate si piste si parcari si tot ce mai trebuie).

Dar suntem o tara de scutiti la sport. N-am facut sport la scoala. Deci nu stim nici tenis, nici baschet, nici inot, nici macar fotbal. E greu sa faci sport, sa te tii, sa inveti disciplina, sa-ti placa. Ne amintim de sport cand sunt calificarile la Mondiale si JO. Atat cat sa ne uitam si sa comentam – ca iar n-avem echipa, ca n-avem valoare, ca n-avem baze sportive, ca n-avem bani si nu putem face performanta. De pe canapea, de la bere si mici. Pai cine sa joace? Nu mai avem traditie in sport, nu mai exista scoala romaneasca de fotbal/gimnastica/atletism/tenis. Nu mai are cine sa ne faca mandri ca suntem romani cand se intoneaza imnul. Si atunci poate ar trebui sa ne dam jos din fotoliu si sa incepem sa ne punem mai mult mintea si corpul la contributie. Sa facem miscare, sa-i reprindem gustul, sa ne facem mai simpli si mai sanatosi. N-o sa mai avem modele sportive la televizor dar poate, cu o cultura a miscarii si a sportului de performanta recuperata, macar copiii nostri or sa poata sa fie daca nu campioni macar oameni sanatosi si liberi. Daca nu, o sa ne tot rusinam ca aseara cand Clujul a batut AS Roma cu stranierii care au luptat pentru un nume romanesc mai mult decat vedetele de la nationala lui Nea’ Piti.

Toma Coconea si romanii

Ziceam in multe imprejurari ca nu ne meritam oamenii mari. Ca nu meritam sa avem alte modele decat Becali si Mutu. Aveam de fiecare dreptate, oricat de ingaduitoare as vrea sa fiu cu natia asta, ale carei randuri le ingros. Ieri, Toma Coconea i-a invitat pe jurnalistii romani sa-l cunoasca si mai ales sa-i afle isprava de la RedBull X-Alps. Jurnalistii de sport din mareata noastra capitala n-au onorat invitatia. S-au dus in schimb sa asculte ce avea de spus (a cata oara?!) Becali la intoarcerea in tara a fotbalistilor de la Steaua. Nimic gresit in interesul oamenilor de sport pentru fotbal - un sport de departe rege atat la noi cat si aiurea. Foarte trist este insa faptul ca pentru atleti exemplari precum Toma Coconea nu se gasesc manuitori de condeie in redactiile ziarelor de sport. Noroc cu mai sufletistii jurnalisti din provincie. Si mai sunt si sportmag si bolggerii.
Aseara l-am cunoscut pe Toma Coconea si m-a uimit inca o data prin modestie, bun simt si cumpatare. Am vorbit despre zbor, despre munte, despre oamenii care le indragesc pe amandoua, despre X-Alps, despre oamenii care l-au sustinut (zambeste cand afla ca exista bloggeri care l-au urmarit indeaproape si care au scris despre el) despre Hoffer, Martin, Urs (parapantistii din tara ceasurilor si a neutralitatii) si Aidan (britanicul caruia Toma i-a dat bateriile lui de GPS fara de care Aidan ar fi fost descalificat). Vorbeste simplu despre o reusita care noua ni se pare de domeniul SF-ului. 1000 km hiking prin Alpi, 300 km in zbor cu parapanta - totul in doar 14 zile. E realist si perfectionist. Viseaza si crede. E bucuros de rezultat dar mai ales de faptul ca a reusit sa se autodepaseasca. Ceea ce va face si la urmatorul RedBull X-Alps: "o sa fiu si mai antrenat, si mai puternic - fizic si mental. o sa ma antrenez mai mult in Alpi, o sa gresesc mai putin, o sa vreau si mai mult" E slabit dupa cursa dar e extrem de tonic: "ma refac repede!" Lucrurile care-l tin sunt prietenii si o vorba pe care o spune cu naduf: "Nu exista nu se poate!" Asa le-a spus si organizatorilor X-Alps si oamenilor (francezi, elevetieni, italieni) care il insoteau pe traseu sa-l sustina. Nu credea nimeni ca dupa o zi intreaga de mers va mai putea zbura. Dar Tomi a zburat si a intrat in plutonul conducator. Mai multe despre experienta lui cu Alpii aici. Bravo sis!
Pe Toma il gasiti de astazi in Parang cu parapanta, in elementul lui. E trist pentru ca oamenii de la noi din tara nu inteleg sportul pe care el il iubeste. Si-ar dori ca mai multi romani sa afle cat de minunat poate fi zborul cu parapanta si cum "stirile de la ora 5" care povestesc doar despre accidente (stupide si in genere cauzate de oameni neprofesionisti, nepregatiti) construiesc o impresie gresita despre acest sport. Am indraznit sa-l sfatuiesc sa vorbeasca, sa-si povesteasca pe larg experienta din Alpi, sperand ca asa mai multi romani se vor molipsi de exemplul lui. Cred ca avem nevoie de asemenea exemple ca sa indraznim sa visam si (mai ales) sa luptam mai mult. Inca o data, multumesc Tomitza!
PS: postul asta e in romana pentru ca e scris pentru romani. Strainii il stiu bine pe toma si-l apreciaza.

Toma Coconea is the RedBull X-Alps Man

for his never-say-die spirit reads the competition's site. Toma Coconea, the Romanian stamina king (as described by a French journalist), came in second, but proved that persistence can get you there. Something Romanians should take after more often. Congrats Toma! Congrats Alex! Thanks for the great lesson!