saraci cu duhul si cu mai ce?

Prima "fericire" e cea a saracilor cu duhul, zice morala crestina. Si nu vreau sa comit vreo proasta citire a literei Domnului dar cred ca saracia duhului bate bine spre umilinta, lepadare de orice avere, mai ales spirituala. Zice aici ca Bunuri precum sanatatea fizica, puterea, gloria, calitatile intelectuale sau spirituale, sunt o tentatie constanta pentru a uita de Dumnezeu sau pentru a-ti pune propria încredere în valorile umane. De aceea trebuie un minimum de suferinta, saracie materiala, vreun insucces pentru ca omul sa ia cunostinta de adevarata sau fictiva sa saracie spirituala.

Daca mai luam in calcul si faptul ca romanul de rand, bun crestin de gura, nu are chiar o atitudine intr-atat de sofisticata fata de aceasta sintagma din biblie, s-ar putea spune chiar ca ne lasam mioritic in baza a "ce-o da Domnul", "mai bine sarac si curat", "crede si nu cerceta" si alte felurite forme de obedienta si renuntare. Ce mai, e clar ca romanu' nu problematizeaza el asa fin despre credinta, nefiind un cercetator al propriei religii ci un simplu declarator - asta in cazul in care religia crestina nu-i e, ca multe alte lucruri, tot un "dat" la care nu comenteaza.


Acum, sa pasim in viata reala si sa vedem ce efect are o asemenea religiozitate asupra felului in care traim. Nu demult Michael Shermer un mare sceptic in viata si un si mai mare avocat al stiintei observa consternat cat de multa religie se face la noi in scoli. Nu mai vorbim de nebunia anti pasapoarte bionice, de cozile la diverse moaste si tot ocultismul care fac din stirile de la ora 5 cu exorcizari si Tanacu, varfuri de audienta. Suntem niste mari religiosi. Niste oameni cam putini la minte si cam mici la suflet, fara sa avem vreo treaba cu raiul promis saracilor cu duhu (ala e pentru aia care chiar se cerceteaza).

Dar sa revenim la ponoasele din viata de zi cu zi. Unele grave. Au cercetat unii (de la o revista, Reproductive Health ii zice) si au descoperit o asociere puternica intre nivelul de religiozitate dintr-o tara si rata cazurilor de adolescente insarcinate (ma rog, de teenage birth rate e vorba da' mi-e greu/lene sa traduc cum trebuie). Si corelatia e fix invers fata de cum s-ar astepta niste religiosi care vor sa educe cu "frica de Dumnezeu". Cu cat statul e mai religios, cu atat numarul nasterilor printre adolescente e mai mare. Citez: “religious communities in the US are more successful in discouraging the use of contraception among their teenagers than they are in discouraging sexual intercourse itself”.

Vedeti aici metodologii si explicatii pentru aceasta frumoasa concluzie iar noi sa mergem mai departe cu "rationamentul care ne doare".

La noi treaba asta cu religiozitatea se traduce in ascundere, tot soiul de tabu-uri in familie, in frica si-n paralizare. Si-apoi in nenorociri personale mai mult sau mai putin finale. N-o sa ma refer aici doar la copiii pe care-i nasc fetele din familii traditionaliste si la "situatiile sociale" care infloresc de-aici incolo. Pentru ca, daca totusi nu nasc (pentru ca folosesc totusi mai mult sau mai putin contraceptive sau solutia avortului), aceste fete - crescute atat de "in spiritul" societatii noastre de retrograzi cu zambet mandru pe fatza - patesc mai incolo in viata altele, ca doar de-aia suntem fruntea in Europa la mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin (de exemplu).

S-o spunem p-aia dreapta: nu suntem religiosi, suntem muti si gresit "rusinosi". Nu numai ca in Romania nu se face educatie sexuala in familii...dar nici educatie medicala nu pupam. Mai ales daca educatia medicala implica referiri la organe sexuale sau orice pe-acolo.

De-aia-mi vine sa le zic tuturor celor care fac campanii pe cancer de san sau col uterin: primul pas ar fi sa ne educam mamele sa vorbeasca deschis si natural despre sex, igiena si preventie cu fiicele lor. Sa nu mai fie nici sexul nici vizita la ginecolog asa un tabu sh-un bau-bau.