in gips

Pai sa continuam povestea piciorului accidentat. Sa finalizam odata acest post retrospectiv, inceput in ianuarie si "adunat" din insemnari si rescrieri ocazionale. Sper sa fie de folos cuiva.

Sunt in gips din 6 ianuarie. N-am putut scrie pe blog. Am inceput, am sters, am revenit.
Consum informatie la "tsunami", din toate partile si-n toate formele. Singurul lucru fix din toata povestea asta sunt eu. Punctul fix, greu de miscat si de multumit :)

Am ajuns sa scriu scurt. Pe twitter. E inclusiv un exercitiu. In plus, se potriveste cu starea mea. Partea proasta e ca nu prea am stare, imi fug gandurile de la atata stat, de la sutele de incercari de a face totusi ceva cu restul functional din mine. Asa ca-s cu mintea-mprastiata. N-am ganduri mai departe de 140 de caractere, asta cand vreau sa zic ceva. De cele mai multe ori tac, asist, monitorizez, imi distrag cu volupate atentia de la propria persoana.

Apoi imi amintesc ca-s fiinta rationala si (intr-un stil Tourette delicios pt privitorii ocazionali) dau search-uri febrile dupa informatie despre starea mea, despre fractura de platou tibial, cum sa-ti faci viata suportabila cat stai imobilizat (cica ceaiul de relaxare e obligatoriu daca vrei sa ai viata buna cu-n pacient in gips) cat dureaza recuperarea - intr-o incercare de a controla totusi ceva din ceea ce urmeaza. Rezulta ca am invatat mult despre genunchi si cum sa te porti cu el odata ce l-ai deranjat. si am aflat ca rabdarea e a mai buna calitate a omului. Conexiunea internet plus capacitatea de a sapa prin rezultatele scuipate de google ajuta si ele. Asa am gasit http://www.mybrokenleg.com/, un fel de indreptar al patzitului, pus cap la cap de un autor colectiv care le-a patzit si vazut pe toate. Spicuiesc din sfaturile gasite aici ... mai ales din acelea pe care eu chiar am reusit sa le urmez (si daca eu - mama inconsistentei - pot, atunci nu exista scuza:)) :

Grija mare cu deplasarea. Daca nu e musai mai bine renunti. Nu exista un mod sigur si comod de a te deplasa cand ai un picior in gips din coapsa-n-glezna. Carjele au viata si personalitate proprie. Mai ales la inceput, cand inca n-au devenit parte din corpul tau, iti joaca tot felul de feste: Aluneca aproape pe orice suprafata, se misca nesincronizat, ca niste picioare de barza beata, cad - indiferent cat de bine le-ai asigurat tu, iti omoara palmele, bratele, spatele (sigur, aici contribuie si greutatea ta, in crestere de la viata de canapea si rontaiala obsesiva), te frustreaza - totul e prea departe cand esti in carje. Asa ca, pentru siguranta si integritatea celuilalt picior, grija mare unde calcati cu carjele: daca e ud pe jos, daca e un colt de covor sau orice alta carpa care-ti poate fugi de sub picior/carja, think again & try again! Asta in casa si pe loc drept. Scarile si mersul pe-afara, eventual prin zapada plus gheata cum am eu ocazia, sunt pentru avansati si le vom trata, cu maxima seriozitate, mai incolo. Pe moment retinem doar regula de aur a deplasatului pe scari "up to heaven - down to hell" adica la urcat bagam la inaintare piciorul bun iar la coborat pe cel in gips.

Nu -i de insistat nici cu deplasarile cu masina. Eu m-am lecuit sever dupa cele 6 ore de la Livigno la Milano, de unde aveam avion spre Bucuresti. 6 ore pe bancheta din spate, in care iti cam tii in mana piciorul gipsat ca sa nu fuga stanga-dreapta, ca sa amortizezi socul trepidatiilor si sa nu omori soferu' cu strigatele de agonie. Ignori fara probleme Alpii si drumul absolut spectaculos de la 3000m. Injuri Europcar pentru ca ti-au dat o masina fara cauciucuri de iarna iar lanturile cumparate din banii tai nu fac fata. Injuri la fiecare franare si accelerare, nu mai vorbesc de gropi, praguri si alte denivelari urbane. Opresti des pentru pipi la benzinarie - ceva cu totul si cu totul special cand esti in gips. Injuri ploaia torentiala de la Milano care-ti anuleaza plimbarea in carje la care sperai.



Nu low cost daca trebuie sa zburati! Astia n-au resurse pentru situatii speciale precum picior in gips care trebuie tinut intins la nivelul corpului. La low cost, fie el si easyjet, platesti 2 bilete extra pentru augustul picior. Iar la Bucuresti cobori din avion pe brate ...ca noi asa suntem dotati.


Organizare! trebuie sa stii cu precizie ce vrei, de unde, pe unde trebuie sa te misti, unde lasi diverse chestii de care vei avea, la un moment dat, nevoie. Si sa te astepti ca totul sa dureze de 3-4 ori mai mult decat erai obisnuit. Orice actiune se descompune in zeci de miscari, atent planificate si indeplinite cu maxim de grija. Pana si banalul imbracat - asta daca reusesti singur! :)

Grija si mai mare cu moralul! Nu-i de gluma! Mintea trebuie ocupata mereu cu ceva si chiar daca pare destul de usor de facut, constati nu de putine ori ca n-ai chef de nimic din ce poti face, ca nu te poti concentra nici pe carti, nici pe scris, nici sa faci vreun lucru suficient de mult cat sa capete sens. Tanjesti, in schimb, si suferi ca un caine dupa tot ce implica deplasare bipeda. La TV vezi doar campionate mondiale de ski alpin, patinaj, in filme personajele alearga cu sete sau inoata eliberator, altele danseaza tango, ies in oras si se-mbata, poarta tocuri, jeans si rochii. Pe scurt, majoritatea look good "do stuff" &"go places" ceea ce nu poti spune despre tine cand esti in gips. Si cand iti zici tu cu umor ca alea's doar niste personaje pe cand tu esti ceva real, cu intelect si viata launtrica bogata, realizezi ca prietenii tai nu's personaje (ba da, sunt, dar nu la propiu) si ca ei se duc cat se poate de "in corpore" la toate petrecerile, concertele si intamplarile pentru care, de altfel, primesti si tu invitatii in fiecare zi... De-pri-mant! e-ner-vant!!


Investiti cu incredere in filme, reviste si muzici diverse si noi. Redescoperiti biblioteca! Sigur au ramas cateva carti bune necitite. (Ce-i drept, in 3 zile de stat in gips la Livigno am terminat Herzog. Problematic dup-aia a fost ca dintre cele 8-9 incepute, sa gasesc o alta carte care sa ma prinda si sa-mi consume timpul.) Ce m-a mai scos din nervi (dar mi-a facut oarecum altii) a fost sa citesc finally toate mailurile si link-urile interesante primite din decembrie incoa'. Sa trec prin tot felul de studii, articole, statistici, glumitze, comicsuri, site-uri, spoturi, barfe si can-can-uri. Info is good. Da', evident, te si oboseste. Si te frustreaza. Stii, de la nivel de tastatura, cam tot ce se-ntampla-n lume, oras, agentie, gashca iti vin sute de idei pe ora da' nu prea te poti implica in nimic. Speri doar sa tii minte ce e important si sa pui in practica cand oi putea pune picioru-n pamant.

O alta chestie care mie mi-a facut bine a fost papa bun. Dupa bulimia care se instaleaza la cateva zile dupa accident, cand incepi sa te obisnuiesti cu statul in fund cu piciorul pe perne, la gheatza, constati ca daca nu te opresti risti sa nu-ti mai poti ridica minunata faptura de jos. Cu atat mai putin in singurul picior valabil ramas. Asa ca faci lista de do's and don'ts si te tii (ce ocazie minunata) de ea:

Do's: lactate slabe, degresate, peste (mai ales somon, sardine), carne de pui/curcan fara grasimi, legume si verdeturi (broccoli, morcovi, dovleac, fasole, naut), fructe (struguri; mere - care sunt cica tare bune la lipit oase, pentru ca au boron, o substanta care favorizeaza absorbtia de calciu), migdale neprajite, seminte de susan, cereale integrale fara zahar, fructe uscate (mai ales caise, prune si curmale), sucuri de fructe, pasta de tomate si paste integrale gatite fara grasime, paine integrala putina si MULTA APA MINERALA (oricat ai vrea sa eviti drumul pana la baie)!!!


Don'ts: Cafea (de la 1 in sus, roade tot calciul), sucuri carbonatate, ciocolata, sare, lactate, carne rosie, fast food, alcool, paine si patisericale. Nu doar pentru ca ingrasa ci pentru ca ataca fix oasele.

Cast-away fashion e o categorie de tot rasu'-plansu’. Da’ trebuie sa te resemnezi si sa mai uiti de stil si de perechile de cizme/rochiile/ ciorapii colorati/paltoanele pe care n-o sa le mai porti toata iarna. Prietenii tai buni sunt pantalonii largi de trening (eu am optat pentru unii L, cu 2 marimi mai mari dar extrem de eficienti la incorporat piciorul in gips si la dezvelit acelasi membru pentru tratamentul cu gheata) si hanoracele cu buzunare. Buzunarele sunt un “must have” al sezonului, pentru ca te ajuta sa cari chestii de colo colo. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Sosetele sunt un capitol important: trebuie sa fie groase, ca n-ai chef sa te-mpiedici in papucii de casa; cat de cat tratate anti-alunecare (modelul cauciucat partial in talpa e pur si simplu “state of the art” si sa nu stranga glezna. Sunt foarte utile in procedeul macara, folosit pentru a muta si aseza de colo colo piciorul cu mana.



Masaj! Nu e moft ci se impune. Dupa o saptamana de dormit in aceeasi pozitie cu piciorul gipsat pe perne si de stat in fund pe canapea cat e ziua de lunga vei urla garantat dupa un masaj, cat o fi el de neprofesionist. Daca glezna nu e-n gips atunci si laba piciorului trebuie masata. Mai ales ca-ti arata clar ca nu-i convine ca intre tine si ea s-a interpus restul piciorului si gipsul. Cu mine a fost complicat, mai ales dupa zbor, cand tot ce ramane liber din piciorul accidentat de umfla dureros de la presiune. Glezna anghilozata, picior rece bocna, movuliu - da, stiu, culoarea invingatorilor - durere generoasa. Fara masaj si gheata as fi fost foarte nefericita.

Asa ca insistati pentru masaj. Fara rusine. Cei din jur ar trebui sa se simta motivati sa va serveasca. Dupa masaj sunteti alt om...un tiran mai mic, mai vesel, mai linistit si inclusiv mai capabil sa-si care si singur niste lucrusoare :).


Cam asa, pe scurt, despre supravietuirea in gips si carje. All in all, se poate trai si-asa...o vreme. Important e sa te amuzi cat poti de situatie si sa te disciplinezi. Sa nu te lasi controlat si sa-ti gasesti feluri de-a-ti antrena mintea si umorul, ca de muschi nu poate fi vorba.